Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 20-26 septembrie 2026

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 18, 2026

Duminică, 20 septembrie – Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos)

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Înălțarea Domnului” – Podoleni, comuna Podoleni, județul Neamț, Protopopiatul Roznov, cu prilejul sfințirii capelei mortuare. Începând cu ora 14.00, Înaltpreasfinția Sa va săvârși slujba de sfințire a clopotelor și a capelei mortuare ale Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Bețești, comuna Rediu, județul Neamț, Protopopiatul Roznov, iar de la ora 16.00 va sfinți casa parohială a Parohiei „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” – Chintinici, orașul Roznov, județul Neamț, Protopopiatul Roznov.

***

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Înălțarea Domnului” – Doina, comuna Girov, județul Neamț, Protopopiatul Piatra-Neamț, cu prilejul resfințirii bisericii. În cursul după-amiezii, Preasfinția Sa va săvârși slujba de binecuvântare a casei sociale, a casei parohiale și a capelei mortuare din cadrul Parohiei „Sfântul Dumitru” – Crăcăoani, județul Neamț, Protopopiatul Târgu Neamț.

***

Cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor organizează o nouă activitate de voluntariat la cortul de informare Pro Vita, cort destinat pelerinilor care vor participa la manifestările prilejuite de sărbătoarea Ocrotitoarei Moldovei. Înscrierile se desfășoară până pe 30 septembrie 2026, accesând formularul acesta.

Cortul Pro Vita reprezintă un punct de întâlnire și dialog cu pelerinii, unde aceștia pot primi materiale informative și pot afla mai multe despre activitatea Departamentului Pro Vita, despre programele și proiectele desfășurate, precum și despre formele de sprijin disponibile pentru persoanele și familiile aflate în dificultate. Prin implicarea lor, voluntarii contribuie astfel nu doar la buna desfășurare a activității de informare, ci și la crearea unui spațiu de dialog, sprijin și orientare pentru pelerinii care au nevoie de ajutor. Pentru persoanele care nu au mai participat la activitățile Pro Vita, va fi organizat un interviu preliminar.

Participarea la sesiunea de formare este obligatorie pentru toți voluntarii. Aceasta va avea loc luni, 5 octombrie 2026, în intervalul orar 16.00-18.00, și va avea rolul de a-i pregăti pentru activitățile desfășurate la cortul de informare și pentru situațiile pe care le pot întâlni în dialogul cu pelerinii.

Luni, 21 septembrie

Pe parcursul a două zile, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va participa la conferința preoțească cu tema „Preotul și preoteasa pe calea sfințeniei în familie și parohie”, dedicată preoților din protopopiatele Hârlău, Pașcani, Roznov și Ceahlău. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” din Durău.

Marți, 22 septembrie

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Bălțătești II, județul Neamț, în cadrul căreia va săvârși o hirotonie în treapta de preot. În continuare, Preasfinția Sa va participa la conferința preoțească a Protopopiatului Târgu Neamț, iar apoi va săvârși slujba de sfințire a demisolului bisericii și a casei sociale.

***

La Parohia Ziua Crucii din Iași, începând cu ora 9.00, va avea loc ședința preoților (grupa I) din Protopopiatul 2 Iași, în cadrul căreia părintele Sebastian Socol va susține conferința cu tema „Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea”. Ședința va fi precedată de slujba Sfintei Liturghii.

***

Parohia Slobozia din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 15 – „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”, în cadrul căreia părintele Marius Burghelea va susține conferința cu tema „Provocări postmoderne la adresa familiei, o perspectivă pro-viață”.

***

La Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Piatra Neamț va avea loc ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Piatra Neamț, în cadrul căreia părintele consilier Claudiu Gheorghiasa va susține conferința cu tema „Ghid de administrare finaciar-contabilă a parohiei”.

Miercuri, 23 septembrie

La Parohia Ziua Crucii din Iași, începând cu ora 9.00, va avea loc ședința preoților (grupa a II-a) din Protopopiatul 2 Iași, în cadrul căreia părintele Alexandru-Bogdan Apreotesei va susține conferința cu tema „Martiriul ca măsură a fidelității – Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu”. Ședința va fi precedată de slujba Sfintei Liturghii.

Joi, 24 septembrie

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Talpalari, cu prilejul hramului „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul”.

***

Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Dersca II din Protopopiatul Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Dumitru” – Dersca, în cadrul căreia părintele Irinel-Nicușor Olteanu va susține conferința cu tema „Familia preotului – reper și sprijin pentru comunitatea parohială”.

***

Parohia Ciohorăni din Protopopiatul Pașcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 – „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în cadrul căreia părintele Ilon Alexa va susține conferința cu tema „Rugăciunea în familie și importanța participării familiei creștine la Sfânta Liturghie și la viața liturgică a Bisericii”.

***

Parohia Volintirești din Protopopiatul Pașcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 – „Sfânta Maria”, în cadrul căreia părintele Iulian Ioan Crâșmăruc va susține conferința cu tema „Familia creștină, loc al formării și creșterii în credință a copiilor”.

Vineri, 25 septembrie

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala Veche din Iași, în cadrul căreia va săvârși o hirotonie în treapta de preot. În continuare, Preasfinția Sa va participa la conferința cu profesorii de religie.

În cursul după-amiezii, la sala S1, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va participa, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la o întâlnire cu profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași.

Sâmbătă, 26 septembrie

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Gheorghe”, vechea Catedrală mitropolitană din Iași, cu prilejul organizării celei de-a doua ediții a întâlnirii grupului copiilor de preoți din Arhiepiscopia Iașilor.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Holm, județul Iași, Protopopiatul 3 Iași, și va săvârși slujba de resfințire a bisericii.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri